„Necazul cu unele biserici este că ei cred că predicatorul este un soi de locomotivă bisericească, care va pufăi și va trage grămada de oameni spre glorie”. Spunea marele evanghelist Billy Sunday.
Adesea ne scuzăm de la sarcina cerească de a ne împărtăși credința ca și cum ne scuzăm de la masă. „Asta e treaba pastorului”, „Ăsta nu este darul meu”, „Îmi trăiesc credința, nu trebuie să vorbesc despre ea”, „Nu am nicio pregătire”.
O prietenă mi-a spus odată: „Evanghelizarea este o chemare pentru unii, dar o poruncă pentru toți”. S-ar putea să nu ai chemarea de a fi misionar, pastor, traducător de Biblie, nici evanghelistul străzii care ține plăcuțe intimidante „Pocăiește-te sau te duci în iad”. (Oricum nu sunt un mare fan al sperierii oamenilor în rai.)
Dar toți avem aceeași poruncă din Matei 28:19 „Duceți-vă și faceți ucenici…” sau Fapte 1:8 „… și îmi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea și Samaria și până la marginile Pământ.”
Trebuie să fim vizibili și audibili.
Gipsy Smith spunea “Sunt cinci evanghelii: Matei, Marcu, Luca, Ioan și Creștinul. Majoritatea oamenilor nu vor citi primele patru evanghelii. Dar vor citi viața noastră.” Fața noastră poartă mesajul din inimă.
Unii creştini au mereu fața posomorâtǎ ca un weekend ploios. Billy Sunday mai spunea în mesajele lui “Creştinii posomorâți fac o reclamǎ proastǎ evangheliei.” Sǎ nu-ți fie fricǎ sǎ zâmbeşti.
Poate că ești un mare fan al trăirii Evangheliei, atâta timp cât nu trebuie să vorbești despre asta. Poate creştinul sǎ-și trǎiascǎ credința fǎrǎ sǎ vorbeascǎ despre ea?
Imagineazǎ-ți că vizionezi EuroVision pe silențios. Cam aşa este creştinul tǎcut. Tăcerea noastră poate fi înșelătoare. Este corect ca cei din jurul nostru sǎ înțeleagǎ ce dumnezeu slujim.
„Ci sfinţiţi în inimile voastre pe Hristos ca Domn.” Fiţi totdeauna gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi, dar cu blândeţe şi teamă” 1 Petru 3:15
Trebuie să fim credincioși oportunităților din jurul nostru și sârguincioși să creștem în abilitățile noastre de a împărtăși.
Întreruperile neplăcute pot deveni oportunitǎți cerești.
Cu câteva luni în urmǎ eram în drum spre Moldova. Am oprit la Galați pentru câteva minuțele sǎ luǎm ceva de mâncare. Când ne-am întors la maşinǎ, roțile erau blocate. Eram în grabǎ, dar nu aveam de ales. Am sunat la numǎrul din parbriz. Dupǎ vreo jumate de orǎ, a venit o echipǎ. Domnul care ne-a încasat amenda era un ateu convins, dar foarte deschis sǎ discute pe tema credinței. Împărtășirea Evangheliei este costisitoare. Mai exact, 200 de lei în acea zi. Întreruperile neplăcute pot deveni oportunitǎți cerești.
A vorbi despre credința noastră poate fi intimidant – cu cei dragi sau cu cei strǎini. Pastorul Mat Chandler a spus: „Credința este personală, dar nu privată”.
Nu este întotdeauna vorba despre o prezentare a Evangheliei în patru puncte. Este vorba despre plantarea semințelor în activitățile noastre zilnice cu oamenii pe care Dumnezeu îi pune în calea noastră. Unii pași simpli ar fi să nu eviți cuvinte precum „Isus”, „biserică”, „rugăciune”, „binecuvântare”, „biblie”.
Sfatul tatălui meu pentru cei slabi de inimă în a împărtăși Evanghelia este „Invită pe cineva la biserică”.
Pavel spune în 1 Corinteni 3:6 „Eu am sădit sămânța, Apolo a udat-o, dar Dumnezeu a făcut-o să crească”.
„Evanghelizarea este o chemare pentru unii, dar o poruncă pentru toți”.